1. Câini ciobănești.
Împrejurimile Hisiașului găzduiesc stâne, iar câinii ciobănești sunt, evident, prezenți. Turmele sunt ziua în mișcare și câinii se mișcă odată cu ele. Prin urmare, întâlnirea cu acești câini este sigură în aceste locuri. Stai liniștit, dacă îi întâlnești, vorbește cu ei și vor rămâne liniștiți. Mai multe despre asemenea întâlniri, aici www.dinumititeanu.ro/Cainii-ciobanilor și aici freerider.ro/mag/sfaturi-pentru-intalnirile-cu-cainii-de-stana-130779
Dacă aveți copii, ei trebuie să se joace nesupravegheați doar între limitele proprietății. În afara proprietății copiii nu trebuie să umble neînsoțiți. Și, evident, nu ar trebui să-i învățați teama de câini. Câinii ciobănești sunt o prezență normală în aceste zone. Dacă nu doriți să vedeți așa ceva, trebuie să rămâneți în oraș (deși maidanezii din aglomerările urbane ori de la marginea lor creează un risc mai mare, pentru că nu au niciun stăpân, în timp ce ciobăneștii de la țară au stăpân și mai și ascultă de el). Ei fac parte din peisaj și trebuie să ne obișnuim cu prezența lor și să învățăm reacțiile normale față de ei.
2. Sălbăticiuni.
Mistreți, cerbi, căprioare, șacali, vulpi, bursuci, sunt prezențe obișnuite în pădurile din jurul Hisiașului. Cele două păduri din vecinătate sunt mai mari decât, bunăoară, pădurea de la Pișchia.. Ca linie generală, sălbăticiunile se tem de noi și nu invers. Ele evită apropierea de oameni (am întâlnit, totuși, și vulpi curioase) și fug când le simt prezența. Înainte de renovarea casei descoperisem că undeva sub șură își făcuse vizuina o vulpe. Am și văzut-o într-o după-masă din 2022, traversând nu foarte grăbită curtea dinspre șură spre poarta de la stradă. După renovare nu am mai văzut niciun semn de prezență a ei, lucru pe care, sincer, îl regretăm. De altfel, perimetrul proprietății a devenit complet închis și nu mai are comunicări permanente cu exteriorul, așa cum se întâmpla până la renovare.
În livezi și grădini cresc ”buruieni”. Ceea ce numim generic și cu o notă nejustificată de dispreț drept ”buruieni” este un șir nesfârșit de plante sălbatice de o diversitate uluitoare. Multe fac flori frumoase de cele mai diferite mărimi și culori. Altele sunt plante reputate pentru ceaiuri, iar altele, în fine, sunt comestibile și au calități nutritive cunoscute fie la noi, fie în alte țări. Unele sunt toxice pentru animale și / sau oameni. Toate au un rol esențial în menținerea calității solului și a vieții. Un minimum despre ce trebuie știut despre plantele sălbatice să găsește în unele dintre cărțile din seria Cărți din Tei. Iată un exemplu: cartidintei.files.wordpress.com/2013/07/joseph-a-cocannouer-buruienile-protectoarele-solului-tei-color-ecran.pdf
Nu susținem că plantele sălbatice trebuie lăsate să crească netulburat, susținem doar că, ținute sub control, ele sunt un aliat pentru un mediu frumos și cu adevărat viu în grădină. A le ține sub control înseamnă a le cosi din când în când, nimic altceva. Dacă plouă mai mult, poate o dată pe lună este suficient. Dacă nu prea plouă, poate că o dată la două-trei luni ajunge. Tăierile de câteva ori pe an produc treptat un efect de selecție printre plantele sălbatice, pentru că nu orice specie face față la tăieri repetate. Veți observa că se formează în timp un covor de iarbă sălbatică, care devine predominantă, la care se asociază și alte specii de plante, care dau culoare, personalitate și armonie spațiului în care cresc. Odată cu ele cresc și o sumedenie de insecte, care hrănesc o sumedenie de păsări. O grădină și o livadă trebuie să fiu un spațiu viu, populat cu flori, ierburi diverse, insecte și păsări, nu un deșert de pământ arat presărat cu pomi mutilați de tăieri. Grădina casei dintre biserici a fost arată și / sau discuită regulat până în 2021. Din 2022 aratul a fost oprit, o parte din terenul grădinii a fost nivelat și s-a făcut cosirea vegetației spontane. O singură cosire a fost făcută în 2022. Fotografia alăturată este făcută în livadă în martie 2023 și indică deja cum poate arăta livada dacă lucrurile sunt făcute în armonie cu natura.
Gazonul ca la Versailles sau ca la căsuța din oraș nu e imposibil sus la deal, dar se potrivește ca nuca în perete cu specificul locurilor. În plus, presupune o investiție considerabilă și permanentă de timp, energie, bani, muncă și apă, investiție care contrazice scopul esențial al unei asemenea proprietăți: traiul în liniște și pace, în armonie cu natura. Este în dizarmonie cu natura să favorizezi o specie de plante, în speță iarba, să elimini nenumărate alte specii de plante pe care natura le oferă locului și să împiedici în acest mod dezvoltarea microhabitatului uluitor și util al insectelor (și, de aici, al păsărilor), e în dizarmonie cu natura să tulburi des aerul și liniștea locurilor cu motoare de tăiat iarba, să consumi cantități nesfârșite de apă pentru irigația ierbii în timpuri de secetă. Sincer, la fel stau lucrurile și la căsuța de la oraș sau de lângă oraș. Dar, dacă la oraș sau lângă orașe vorbim de o palmă de pământ pe lângă casă, aici avem peste un sfert de hectar de teren cultivabil, ceea ce, dincolo de resursele risipite, presupune și un efort fizic semnificativ și nejustificat pentru cosirea săptămânală. Luați în calcul și faptul, important, că un strat de vegetație cu o înălțime rezonabilă, să spunem până în 50 cm, creează în timpul caniculei un strat protector și umbros pentru sol, fapt care împiedică supraîncălzirea acestuia și pierderile masive de apă prin evaporare. Livada nu poate decât să se bucure de o asemenea grijă. Pentru diferențele mari de temperatură dintre un sol cosit și un sol necosit trebuie citit aici: https://adevarul.ro/stiri-locale/cluj-napoca/cum-poate-scadea-temperatura-cu-20-grade-celsius-2180990.html În afara perioadelor de căldură vegetația poate fi, desigur, mai scurtă: 10-20 cm. Fotografia alăturată este făcută tot în martie 2023, la marginea livezii, acolo unde începe terenul neplantat al grădinii.
